Potrivit unei Tradiţii Apusene, preluată apoi şi de Biserica din Răsărit, Fecioara Maria a fost ridicată cu trupul la cer. Tradiţia spune că, apostolul Toma a lipsit de la înmormântarea Fecioarei Maria, dar a venit trei zile mai târziu şi a deschis mormântul pentru a se închina trupului Mariei, dar nu a mai găsit decât giulgiu în care fusese învelit trupul, ceea ce a dus la concluzia că Fecioara Maria a fost ridicată cu trupul la cer.
Potrivit unei alte tradiţii, trupul a fost ridicat la cer din mâinile apostolilor Petru şi Pavel în momentul în care se pregăteau să îl pună în mormânt, rămânându-le doar giulgiul în care era înfăşurat. În Sfanta Scriptură nu se vorbeşte despre moartea Maicii Domnului, în schimb cântările şi imnurile de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă.
Fecioara Maria este identificată în Panteonul românesc în mai multe ipostaze: Sântămăria Mare (15 august), Sântămăria Mică (8 septembrie) şi cu sinonimele Maicii (Precesta Mare şi Precesta Mica). Importanţa calendaristică a Sântamăriei Mari este subliniată de postul de două săptămâni care o prefaţează (1-14 august), de pelerinajele organizate la mânăstirile cu acelaşi hram, de deschiderea unui important sezon de nunţi (16 august – 14 noiembrie), de începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenite a morţilor şi pomenile date pentru cei în viaţă. Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se consideră timp optim pentru semănăturile de toamnă, “campanie de semănat”. Cele doua Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie), presupusă Facere a lumii (anul 5508 i. H.).
Maica Domnului a beneficiat de o venerare aparte în Ortodoxie, fiind considerată deasupra celorlalţi sfinţi, existând mai multe biserici şi mănăstiri româneşti care poartă hramul Fecioarei Maria, dar şi localităţi care au acelaşi nume. În unele părţi ale României, a fost introdusă relativ recent o nouă formă de venerare a Fecioarei Maria, reprezentată de Prohodul Maicii Domnului, slujbă care se săvârşeste în special la mănăstiri, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului. Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit la începutul secolului al VI-lea de Manuel Corinteanul şi a pătruns în spaţiul românesc abia în secolul al XIX-lea.
Sărbătoarea este precedată de un post de două săptămâni, aspru, fiind considerat o “ruptură” din Postul Mântuitorului.
În unele zone ale ţării, Sfânta Maria Mare era considerata zi de pomenire a morţilor, iar la Sfânta Maria Mică – Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume. De asemenea, în tradiţia populară sărbătoarea de la 15 august este “hotarul” care desparte lunile călduroase de cele friguroase, iar din această zi bărbaţii poartă căciula până la sărbătoarea Sfântului Gheorghe (23 aprilie).
Peste două milioane de români îşi serbează onomastica
Potrivit statisticii Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2.228.597 de români îşi serbează onomastica de Sfânta Marie Mare.
Din datele statistice existente la nivel naţional, rezultă că 1.810.930 sunt femei care poartă numele de Maria sau derivate ale acestuia, iar 417.667 sunt bărbaţi botezaţi cu numele de Marin sau derivate ale acestuia.
Dintre femei, cele mai multe poartă numele de Maria (1.388.197), urmate de Mariana (273.885), Marioara (65.077), Mioara (31.420), Marilena (25.507) şi Marina (24.144).
Sărbătorite sunt şi cele care poartă numele de Măriuca (2.116) sau Mariela (584).
Între bărbaţii sărbătoriţi în 15 august, se regăsesc cei cu nume precum Marian (299.867), Marin (114.199), Marinică (3.428) sau Marinache (173).
Sursa: romania-actualitati.ro