“Peste 100.000 de vizitatori” la Arena Nationala din Bucuresti

Potrivit declaraţiilor oficiale ale Jandarmeriei, peste 100.000 de bucureşteni au fost prezenţi la “Noaptea Albă” a Arenei Naţionale. Primul meci oficial va avea loc pe 6 septembrie, când naţionala României va întâlni Franţa

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le mulţumeşte bucureştenilor că au venit în număr atât de mare la Noaptea Albă a Arenei Naţionale.

Potrivit declaraţiilor oficiale ale Jandarmeriei, peste 100.000 de persoane au vizitat noul stadion, se arată într-un comunicat de presă emis de Primăria Bucureştiului.

“Românii au confirmat încă o dată că ştiu să se bucure şi să aprecieze un obiectiv realizat în totalitate din banii lor. Deci, se poate! Le mulţumesc pentru răbdare şi înţelegere şi pentru că astăzi am demonstrat că putem fi civilizaţi şi ştim să ne bucurăm de un asemenea stadion. Le urez încă o dată romanilor să-l stăpânească sănătoşi”, a declarat primarul general.

“Primăria Capitalei mulţumeşte tuturor partenerilor care au fost implicaţi în organizarea acestui eveniment unic în ultimii 20 ani.Precizăm că organizarea evenimentului nu a implicat costuri din bugetul local al Primăriei Capitalei”, se mai arată în comunicat.

Inaugurarea oficială a stadionului Naţional Arena va avea loc pe 6 septembrie, la meciul României cu selecţionata Franţei din preliminariile Campionatului European de Fotbal 2012.

Naţional Arena are 55.000 de locuri pentru spectatori, dintre care 20.000 sunt la tribuna I. 270 de locuri sunt destinate persoanelor cu handicap locomotor, inclusiv însoţitori, beneficiind de lifturi, rampe şi toalete speciale.

Stadionul se încadrează în standardele UEFA, de 105 metri lungime şi 68 metri lăţime.

Acoperişul retractabil face ca stadionul să poată fi utilizat 365 de zile pe an.

El are patru ecrane gigantice de câte 30 metri pătraţi fiecare, băncile tehnice sunt prevăzute cu sisteme de încălzire a scaunelor, la fel ca şi terenul de fotbal.

Parcarea supraetajată va avea 1.200 de locuri şi cea subterană 192. Ca dotări speciale vor fi şapte puncte de prim ajutor, un punct de intervenţie pompieri, şapte de poliţie şi un cabinet antidoping.

Presa va beneficia de 19 poziţii pentru camerele de televiziune şi 364 locuri pentru jurnalişti.

Sursa: romania-actualitati.ro, foto: Reuters