Informatii utile in cazul calatoriilor, vacantelor sau deplasarilor in Suedia

Condiţii de intrare şi regim de şedere in Suedia.Cetăţenii români NU au nevoie de viză pentru a călători în Suedia.

Intrarea în Suedia este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.

În cazul cetăţenilor români care se deplasează în Suedia pe baza unor promisiuni de obţinere a unui loc de muncă, este imperativ necesară verificarea tuturor detaliilor ofertei de muncă înaintea efectuării deplasării (bonitatea angajatorului, actele necesare, cerinţe legate de calificările profesionale sau cunoaşterea limbii etc.).

Legislaţia naţională privind regimul de şedere în Suedia este aplicată strict, autorităţile de poliţie verificând constant respectarea condiţiilor legale. În intervalul de 3 luni în care este permisă şederea cetăţenilor români în Suedia fără formalităţi speciale, autorităţile pot verifica existenţa mijloacelor de trai. Dacă constată absenţa acestora, autorităţile suedeze pot decide îndepărtarea imediată a celor în cauză de pe teritoriul Suediei.

Pentru evitarea acestor situaţii, se recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Suedia să se asigure că deţin resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor de întreţinere pentru întreaga perioadă a deplasării. Pentru situaţii neprevăzute, este utilă şi asigurarea existenţei unei sume de bani în România, care să poată fi trimisă (de pildă, prin intermediul familiei), în absenţa altor resurse.

Cetăţenii români care doresc să rămână pe teritoriul Suediei pentru o perioadă mai mare de 3 luni trebuie să anunţe Oficiul suedez pentru Imigrare (Migrationsverket). Ulterior, cetăţenii români trebuie să completeze un formular pentru solicitarea dreptului de şedere pe o perioadă mai mare de 3 luni. Solicitanţii cărora li se aprobă cererea primesc un document care atestă dreptul lor de şedere pe teritoriul Suediei.

Condiţiile de îndeplinire a criteriilor cu privire la obţinerea documentului care atestă dreptul de şedere pe teritoriul Suediei pot fi consultate pe pagina web a Oficiului suedez pentru Imigrare: www.migrationsverket.se.

Instituţii publice şi private suedeze, de pildă din domeniul bancar, pot solicita cetăţenilor străini, inclusiv români, să se legitimeze cu un paşaport valabil, pentru a beneficia de diverse servicii. În aceste situaţii, cartea de identitate românească, suficientă pentru intrarea în Suedia, nu permite accesul la serviciile respective.

Înaintea efectuării călătoriei, cetăţenii români sunt sfătuiţi să consulte Ghidul Serviciilor Consulare, care detaliază asistenţa pe care Ministerul român al Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României o pot acorda cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi limitele obiective ale acestei asistenţe.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare prevăzute de legislaţia naţională, recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile suedeze:

* Ministerul Afacerilor Externe al Suediei (http://www.ud.se/)

* Ambasada Regatului Suediei la Bucureşti (www.swedenabroad.com/bukarest)

Reglementări vamale

Nu există controale la graniţele interne dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum şi Islanda, Norvegia şi Elveţia (ultimele trei nefiind membre ale UE).

Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.

Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: ţigări – 200 bucăţi, băuturi alcoolice – 1 litru, parfum – 50 ml, apă de toaletă – 250 ml. Sumele în valută cu care se intră/iese în/din Suedia, în conformitate cu reglementările UE, sunt de maximum 10.000 Euro.

Clima

Clima Suediei este mai aspră în regiunile nordice, traversate de Cercul Polar şi mai blândă în partea sudică unde influenţa marină este puternică.

Iernile sunt lungi şi friguroase, cu căderi abundente de zăpadă şi temperaturi de până la – 30 de grade Celsius. Stratul de zăpadă poate să se menţină, în anumite regiuni de nord, până la 10 luni pe an, iar la înălţimi de peste 500 de metri nu se topeşte niciodată.

Stockholm, capitala Suediei, se situează aproape la aceeaşi latitudine ca şi sudul Groenlandei. În luna iulie beneficiază de o temperatură medie de +18 grade C.

La nord de Cercul Polar, în judeţele Norrbotten şi Västerbotten, soarele nu apune în lunile iunie şi iulie.

Condiţii privind traficul auto

* Circulaţia auto

În Suedia, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă şi este obligatoriu ca farurile să fie aprinse în permanenţă (faza de întâlnire).

Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în perioada 1 noiembrie – 30 aprilie.

Atenţie! Pentru circulaţia autovehiculelor în oraşul Stockholm a fost introdusă o taxă de drum obligatorie în valoare de 30 SEK/autoturism. Punctele la care se percepe această taxă sunt marcate prin afişaj electronic luminos.

* Centura de siguranţă

Este obligatorie purtarea centurii de siguranţă de către conducătorul autovehiculului (şoferul aflat la volan), precum şi de toţi ceilalţi pasageri din autovehicul.

* Limitele de viteză

– între 30 – 50 km/h în oraşe;

– între 70 – 90 km/h în afara oraşelor;

– 110 km/h pe autostrăzi.

Drumurile publice, autostrăzile sunt marcate corespunzător normelor internaţionale rutiere. Starea drumurilor este, de regulă, foarte bună.

* Parcarea:

Parcarea se face numai în locurile special amenajate şi numai în intervalul de timp menţionat.

* Aparatele anti-radar şi de detectare a radarului:

Utilizarea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar şi a aparatelor anti-radar constituie infracţiune, pedepsită cu amendă şi confiscarea aparaturii respective.

* Permisul de conducere:

Permisul de conducere românesc este valabil pe teritoriul suedez.

* Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie: 

În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte, formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.

Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă, care figurează pe Cartea verde.

Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Suedia.

Este recomandată încheierea unei asigurări medicale de sănătate sau obţinerea Cardului European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.

Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare. Acest Card vă permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene. Mai multe detalii găsiţi la adresele:www.cnas.ro/ şi www.ceass.ro/.

Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate ţările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări, verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.

Este recomandat să încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.

Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală.

În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.

Regimul medicamentelor

Puteţi să aveţi asupra dumneavoastră medicamente uzuale, pentru care nu aveţi nevoie de reţetă.

Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare! Este recomandat să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale.

Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.

Siguranţă şi criminalitate

Suedia este o ţară cu un nivel redus de criminalitate.

Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Recomandări generale:

* Documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse în mod vizibil asupra persoanei sau în maşini.

* Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă. În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri, este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.

* Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, este recomandabil ca documentele personale să fie lăsate într-un loc sigur şi să se păstreze numai o copie a actelor de identitate (paşaport, carte de identitate, permis de şedere).

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm contactarea poliţiei locale, precum şi a celui mai apropiat oficiu consular român.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor suedeze, apelaţi 112 – serviciul de urgenţe.

Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a se verifica dacă totul este în regulă!

Ameninţări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat. Prin urmare, nici Suedia nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.

La 11 decembrie 2010, în Stockholm au avut loc două explozii pe artera comercială centrală Drottningsgatan. Evenimentul a fost catalogat de autorităţile suedeze drept un atentat terorist.

Vă recomandăm să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile suedeze şi să accesaţi periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).

Regimul animalelor de companie

Pentru spaţiul UE, aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică. Suedia solicită totodată tratamentul împotriva teniei. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.

Sursa: mae.ro si legestart.ro
Foto: travelsplendid.ro