Serviciile SMURD se extind in toata tara

Toate judeţele din România vor avea, la finalul acestui an, unităţi SMURD asigurate prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat ministrul de interne Traian Igaş.

Toate judeţele din România vor avea, la finalul acestui an, Servicii Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare asigurate prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă judeţene, a anunţat ministrul de interne Traian Igaş.

El a făcut un turneu prin câteva din cele 6  judeţe din Transilvania care încă nu au astfel de servicii, împreună cu subsecretarul de stat în ministerul sănătăţii Raed Arafat şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Marcel Lucaciu.

La Reşiţa, Traian Igaş a anunţat oficial că până în luna noiembrie va fi inaugurat şi serviciul SMURD în judeţul Caraş-Severin.

La finalul lunii august, va fi creat în Sălaj dispeceratul unic 112 pentru Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare şi Serviciul de Ambulanţă, a declarat ministrul de interne.

În cadrul acestui proiect, SMURD va beneficia de la ministerul administraţiei şi internelor de un elicopter dotat cu echipament medical performant. SMURD va fi funcţional în judeţ în luna noiembrie, prin patru substaţii.  

“Punem bazele unei staţii pentru zona de vest, cu punerea la dispoziţie a unui elicopter din partea ministerului administraţiei şi internelor, care să intervină pe zona Bihor, Arad, Timişoara, Caraş şi Hunedoara”. a declarat Traian Igaş. 

Subsecretarul de stat în ministerul sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că toate judeţele din România vor avea, la finalul acestui an, SMURD, asigurat prin inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, printre ultimele şase judeţe unde acest serviciu lipseşte fiind şi Sălajul. 

“Proiectul pe comasare a dispeceratelor ambulanţei cu dispeceratele ISU-SMURD împreună este un proiect care sunt convins că va veni în sprijinul cetăţeanului. O să scurteze timpul de reacţie, o să facă mult mai profesionistă decizia care este luată comun de către pompier, ambulanţă, deci împreună pentru intervenţie se va şti exact când pleacă maşina SMURD, când pleacă cealaltă maşină, când pleacă maşina ambulanţei, când pleacă împreună cu descarcerare”, a spus Raed Arafat.

Sursa: romania-actualitati.ro si Agerpres